Urmărirea sarcinii

CONSULTUL DE LUARE IN EVIDENŢĂ A SARCINII

Această consultaţie cuprinde examinarea clinică ginecologică cât şi cea ecografică pelvină.

 

Consultul clinic ginecologic cuprinde:

  • Examenul clinic al sânilor;
  • Examenul clinic al organelor genitale;
  • Examenul bacteriologic al secreţiei vaginale;
  • Examenul citologic Babeş-Papanicolaou.

 

Examinarea ecografică pelvină: 

  • determină localizarea sacului gestaţional (intra sau extrauterin);
  • pune în evidenţă viabilitatea fetală şi vârsta sarcinii (precum şi o estimare a datei probabile a naşterii);
  • determină numărul feţilor (în sarcinile multiple);
  • evaluează o eventuală anomalie uterină sau o formaţiune tumorală pelvină;
  • ajută la stabilirea cauzei unei sângerări pe cale vaginală sau a durerii acute pelvine.

Cu această ocazie se stabilesc factorii de risc pentru sarcina actuală, se recomandă investigaţiile de laborator obligatorii şi opţionale şi se oferă recomandările în ceea ce priveşte regimul igieno-dietetic care trebuie urmat în timpul sarcinii.

Se eliberează o scrisoare medicală către medicul de familie în vederea luării în evidenţă şi a dispensarizării prenatale.

 

ROLUL ECOGRAFIEI ÎNTRE 11-14 SĂPTĂMÂNI DE SARCINĂ

  • Confirmă data probabilă a naşterii;
  • Urmăreşte dezvoltarea fetală normală;
  • Evidenţiază anatomia fetală vizibilă în această perioadă.


SCREENINGUL PENTRU SINDROMUL DOWN

Sindromul Down sau trisomia 21 este responsabil pentru majoritatea handicapurilor fizice şi mentale ale nou-născutului. Estimarea  riscului pentru sindromul Down se face între 11-14 săptămâni şi depinde de:

  • Vârsta mamei;
  • Translucenţa nuchală (fluidul din jurul gâtului fetal);
  • Prezenţa sau absenţa osului nazal;
  • Regurgitarea prin valva tricuspidă;
  • Prezenţa sau absenţa unor anomalii fetale;
  • Nivelul hormonilor (β-hCG şi PAPP-A) în sângele matern;

Riscul crescut pentru sindromul Down, rezultat din aceste teste combinate de screening, impune efectuarea unor teste invazive, în scop diagnostic, cum ar fi biopsia de vilozităţi choriale sau amniocenteza.

 

ROLUL ECOGRAFIEI ÎNTRE 16-18 SĂPTĂMÂNI

  • Examinarea inimii şi a vaselor mari;
  • Se efectueaza în special la gravidele cu istoric familial de anomalii fetale;
  • Se efectuează la gravidele care au avut o translucenţă nuchală crescută la 12 săptămâni;
  • Se poate efectua o examinare ecografică 4D.

 

ROLUL ECOGRAFIEI ÎNTRE 20-22 SĂPTĂMÂNI

  • Se efectuează biometria fetală, se confirmă activitatea cardiacă fetală, se evaluează localizarea placentei și cantitatea de lichid amniotic;
  • Oferă o examinare detaliată a fiecărei porţiuni fetale: cap (creier, faţă), coloană vertebrală, torace (inimă, plămâni), abdomen (stomac, rinichi, vezică urinară, perete abdominal anterior) membre;
  • Se explică semnificaţia fiecărei anomalii detectate;
  • Se poate efectua o ecografie 4D.

 

ROLUL CONSULTAȚIEI DE LA 24-28 SĂPTĂMÂNI

Screening-ul pentru diabetul gestațional, în cazurile cu risc crescut pentru diabet gestational (obezitate maternă, antecedente de diabet gestațional în cazul unor sarcini precedente).

 

ROLUL ECOGRAFIEI ÎNTRE 28-32 SĂPTĂMÂNI

  • Se efectuează în special la gravidele cu risc de preeclampsie, retard de creştere intrauterină, diabet, antecedente de făt mort intrauterin sau la cele cu probleme în cursul sarcinii actuale;
  • Măsoară mărimea capului fetal, abdomenul, femurul şi efectuează o estimare ponderală;
  • Evidenţiază mişcările fetale;
  • Evidenţiază poziţia şi aspectul placentei;
  • Măsoară cantitatea de lichid amniotic;
  • Prin examinarea Doppler evidenţiază curgerea sângelui prin placentă, cordon ombilical şi creierul fetal;
  • Examinează poziţia fătului în uter.

 

ROLUL CONSULTULUI ÎNTRE 36-40 SĂPTĂMÂNI

  • Evidenţiază prezentaţia: craniană, pelviană, mai rar aşezare transversală;
  • Efectează o estimare ponderală a fătului;
  • Stabileşte compatibilitatea fătului în raport cu bazinului mamei în vederea unei naşteri pe cale vaginală;
  • Evidenţiază eventuale indicaţii pentru o naştere prin operaţie cezariană;
  • Urmăreşte bunăstarea fetală printr-o înregistrare cardiotocografică.